Update your settings

Pentru cele mai bune echipe din Europa, doar patru meciuri din Liga Campionilor le stau la dispoziție pentru glorie. Nu este de mirare, Arsenal tricou, că în acest moment atâtea sezoane par să fie pe muchie de cuțit. Ultima șansă a lui Liverpool la titlu în acest sezon va necesita recuperarea unui deficit de 2-0 în prima manșă împotriva deținătorilor terenului, Paris Saint-Germain, o sarcină care ar fi cu siguranță dincolo de oamenii lui Arne Slot dacă ar juca ceva așa cum au făcut în prima manșă.

Barcelona trebuie să se confrunte cu un scor similar împotriva lor și totuși pare să existe motive pentru ca ei să spere că pot face acest lucru împotriva lui Atletico Madrid, la fel cum Real Madrid se va agăța în continuare de speranța că își poate recupera deficitul de 2-1 în fața lui Bayern München. Nu începem însă cu niciuna dintre echipele în urmă, ci cu o echipă al cărei avans de un gol împotriva lui Sporting este o rară licărire de lumină printre nori sumbri. Este Arsenal în pericol ca sezonul său să iasă de pe șine?

Poate că sunt favoriți la câștigarea atât a Premier League, cât și a Ligii Campionilor, dar este greu să scapi de sentimentul că, în următoarea săptămână, sezonul lui Arsenal va fi pe o prăpastie. Aproape tot ce se întâmplă împotriva lui Sporting CP miercuri seară va fi văzut prin prisma deplasării de duminică la Manchester City, și pe bună dreptate. Urmărirea primului titlu de campioană în 22 de ani este marele proiect al mandatului lui Mikel Arteta. Dacă nu se întâmplă anul acesta, când rivalii lor au fost atât de în urmă, este corect să ne întrebăm dacă se va întâmpla vreodată sub acest antrenor.

Îi afectează, iar în termeni de rezultate, pare profund. Campaniile de Cupă au fost încheiate de Manchester City și Southampton, dar cea mai crudă lovitură de până acum a venit în înfrângerea de sâmbătă în fața lui Bournemouth. Împreună cu o victorie pentru City în ziua următoare, se simte ca și cum eșecurile familiare sunt amplificate în cele mai importante momente. Mai presus de toate, Arsenal se clatină din cauza atacului său anemic din jocul deschis.

Acum, desigur, „gunners” rămân o forță cu baloane fixe și au creat două ocazii excelente pentru Kai Havertz din cornere împotriva lui Bournemouth. Nu este nimic în neregulă cu dezamăgirea declarată a lui Arteta luna trecută că echipa sa nu marchează mai mult din lovituri fixe. Într-o Premier League în care apărarea fizică poate acoperi mai mult spațiu ca niciodată, este util să ai o armă care poate deschide un meci. Cu toate acestea, dacă Arsenal vrea să fie „cea mai bună și mai dominantă echipă în fiecare aspect al jocului”, atunci nu poate merge pe o serie de 10 meciuri fără să înregistreze un gol așteptat dintr-un joc deschis în mijlocul căruia se află.

O mare parte din criticile la adresa acestui lucru au căzut în spatele terenului și pe bună dreptate. Incapacitatea lui Arsenal de a juca cu o presă de patru jucători a fost dezvăluită de Manchester City în finala Cupei EFL și expusă la fel de nemilos de Bournemouth sâmbătă. Martin Zubimendi nu a fost niciodată un progresist de volum al mingii, precum Rodri, Granit Xhaka sau Martin Odegaard. Pe măsură ce se apropie de pragul de 4000 de minute jucate în acest sezon, jucătorul în vârstă de 27 de ani pare epuizat. Declan Rice, un jucător dinamic și puternic care a purtat mingea în prima jumătate a sezonului, a mers la fel de departe ca Shergar.

Trebuie menționat în acest moment că sarcina lui Arsenal nu este mai ușoară fără unii dintre cei mai importanți jucători ai săi. Nimeni nu este mai eficient decât Odegaard în a trimite mingea pe teren, dar abia a jucat 1500 de minute într-un sezon plin de accidentări. Bukayo Saka poate că nu se clasează pe o poziție bună în ceea ce privește deplasarea mingii în teren, dar nimeni nu se apropie de el când vine vorba de primirea de pase progresive. Are o medie de 10,7 astfel de recepții la 90 de minute. Leandro Trossard este singurul dintre coechipierii săi care a jucat opt.

Cea mai bună soluție la dificultățile de atac ale lui Arsenal cauzate de jocul deschis și de baloanele pierdute este readucerea pe teren a lui Odegaard și Saka. Nu devin un atac de elită cu ei, mai ales având în vedere că niciunul dintre ei nu a fost cea mai bună versiune a sa în acest sezon, dar acești doi reprezintă de departe cea mai bună cale pentru această echipă de a duce mingea în zone periculoase și de a o păstra acolo. De observat, de exemplu, cum atingerile de atac ale acestei echipe au scăzut într-un mod deosebit de pronunțat de la sfârșitul anului 2024, când au apărut problemele legate de accidentări, mai întâi pentru Odegaard și apoi pentru Saka.

Desigur, nu este garantat că Arteta va putea apela la oricare dintre ei împotriva lui Sporting sau tricouri fotbal ieftine. Dacă acesta este într-adevăr cazul, atunci există încă lucruri care se pot face pentru a nu afecta și mai mult această echipă ca forță ofensivă. Nu este clar dacă antrenorul le face.

Gabriel Martinelli și Viktor Gyokeres, de exemplu, nu fac un atac echilibrat. Când Arsenal încearcă să iasă, mingea nu se lipește de niciunul dintre aceștia doi. Gyokeres are o medie de 3,8 pase progresive primite la 90 în toate competițiile, Martinelli 4,6. Gyokeres are o medie de 25,7 atingeri și pierde mingea de 11,3 ori pe meci în Premier League. Niciun atacant nu are o proporție mai mare de posesie pierdută per atingere în întreaga divizie. Martinelli ocupă locul opt la această metrică.

Când mingea nu se lipește, devine incredibil de greu să creezi o amenințare în jocul deschis. Pe parcursul întregului sezon, Arsenal are o medie de 1,04 xG din jocul deschis la 90 de minute. În minutele în care Gyokeres și Martinelli împart terenul, acest număr scade la 0,29. Adăugați-l și pe Noni Madueke în ecuație, o modalitate mai eficientă de a pune pase progresive, dar un dribling de volum care este pregătit să joace cu posesia, și cota scade la 0,14.

Există o avertizare cu privire la cât de des cei trei menționați anterior împart terenul împreună. Au fost titulari doar în opt meciuri împreună, dar acele opt meciuri au adus doar patru victorii. Poate că Arteta și-a verificat unsprezecele din victoria cu 3-2 asupra lui Bournemouth, când a început din nou triumviratul Gyokeres, Martinelli, Madueke. Acest lucru pare puțin probabil, având în vedere că niciunul dintre cei trei nu a jucat ultima treime a meciului, nu e de mirare că au combinat pentru trei șuturi în cele 66 de minute precedente.

Niciunul dintre aceștia nu este neapărat jucător prost - există o dezbatere care merită purtată despre care, dacă există, sunt de nivelul unui câștigător al unui titlu din Premier League - și nu este ca și cum argumentele pentru Trossard sau Kai Havertz pe postul de atacant central sunt copleșitoare, având în vedere că niciunul dintre ei nu are un gol în Premier League în 2026. Este, totuși, curios că Arteta pare să oscileze între un atac format din cele mai tranzitorii forțe ale sale, inclusiv Havertz în poziția de 10, și apoi să treacă la o altă extremă, Trossard, Eberechi Eze și Dowman. Cu siguranță, o poziție de mijloc formată din jucători care își pot testa adversarul în mai multe moduri ar fi mai preferabilă?